De Citit : Editoriale

De departe vezi albind…

| 29 iulie

Povestile au un defect major. Cu cat le iubesti mai mult, cu atat le cunosti mai bine!

Nefericita… A zis ca in transa: patruj’ noua. Mai bine s-ar fi impiedicat, ca gaina… Mai bine ar fi tusit! Mai bine s-ar fi prefacut ca nu pricepe, dar poti? Portugheza si romana sunt limbi surori. E suficient sa te uiti in ochii celuilalt si intelegi tot ce zice! Asa s-a naruit otelul. Un ochi strajuit de o spranceana arcuita a zis fara vorbe: „Cum, domnisorica romanca, nu stii tabla-nmultirii? Baieti, valea!“ Si, desi ochiul a vorbit in portugheza scalciata a locului, Agneta a inteles: frumosul ei cavaler era matematician.
Ah, dar ea nu stie ce stie anchetatorul nostru: baiatul era chiar marea speranta a Braziliei la Olimpiada de matematica. Din lumea lui de cifre si axiome, figura ei exotic-mioritica l-a smuls de pe orbita, ca pe un Luceafar modern. Pentru ea a invatat volei, pentru ea si-a smuls parul de pe piept si a transpirat ca un nebun in sala de forta. Pentru ea a deschis atlasul geografic de clasa a XII-a si a silabisit: Romania, minunandu-se ca acolo pot creste fete asa frumoase. Pentru ea a aranjat cu directorul de hotel (acum pot sa va spun: Ipanema Plaza Hotel) partida castigatoare de sah. Asa a obtinut ultimul etaj. Iar cand fata cu coapse perfecte si ochi ca marea in furtuna hibernala i-a facut semn – pasiunea nu e pasiune daca nu trezeste fiorii reciproci in aceeasi secunda –, geniul matematic si-a cules zeita.
Da, dar nicio poveste nu se termina cu bine, oricat de perfect incepe. Fata a cazut la cel mai simplu examen de dragoste: tabla inmultirii. Apoi s-a intors in Romania si s-a logodit, si-a facut rochie rosie si a ajuns la „geamuri multe“! Ce ti-e si cu viata asta, domnule!
— Hai, nea Tomita, unde-i bucatareasa? Mai ne fierbi mult? s-a auzit vocea rece, exacta, implacabila a robotului cu chip de om Alexandru Maricelu.