De citeva luni incoace obisnuiam sa ma tund la un mic salon de prin zona Podu de Fier. Imi placea ca niciodata nu era aglomerat, fetele lucrau repede si bine, era curat si costa la fel ca la orice frizerie de pe strada. Zilele trecute m-am dus din nou la tuns si – ca de fiecare data – i-am zis fetei ca vreau "un numarul 4 cu masina, fara breton". S-a executat ca de obicei, repede si fara fonfeuri de genul "domnu’, nu vreti la spate cu model italian?" sau "v-as putea lua mai scurt pe lateral, ca asa se poarta…"
Dupa 10 minute treaba era gata, parul rasfirat pe jos, eu mai aerisit, avem toate motivele sa fiu multumit. M-am dus sa platesc la casa, avind pregatita banconta de 10 lei, dupa cum stiam. Cuconita, insa, imi zice scurt: "Va costa 20 de lei". Eu, surprins, duc mina la buzunar, ma execut fara sa cricnesc, ca asa m-a invatat mama de mic, sa nu fiu circotas, dar tot nu ma pot abtine sa n-o intreb: "Din cite stiu eu, pina acum un tuns barbatesc era 10 lei. Cum de ati dublat pretul intr-o luna?" Fata se cam inverzeste la fata si da din miini a lehamite: "Pai nu e vina noastra, sa stiti… Patroana a zis ca e criza, numarul de clienti a scazut si trebuie sa crestem preturile ca sa raminem profitabili". Exact replica necesara pentru a incepe sa ma enervez. "Ei bine, am impresia ca si-a ales gresit tactica. Tocmai ati mai pierdut un client in persoana mea". O salut si dau sa ies.
La usa, imi vine totusi s-o intreb: "Macar patroana asta a dumneavoastra nu v-a spus ca ar fi bine sa informati clientii la intrare ca s-au dublat tarifele?". Se uita cu atentie in jur, sa n-o auda nimeni (dar cine s-o auda, salonul e pustiu ca o sufletul unui politai care tocmai a aflat ca i-a taiat guvernul toate sporurile si bonusurile la salariu…) si zice: "Pai asa ne-a zis, asa am facut, dar fugeau toti ca din pusca auzind preturile astea. Dupa citeva zile s-a razgindit si a spus sa nu mai atentionam pe nimeni, poate mai prindem cite un fraier…" Dupa cinci secunde de adinca gindire completeaza: "Bine, dumneavoastra n-aveti fata de fraier, ziceam asa, in general…"
Pe deplin satisfacut de aceasta completare binevenita, ii zic cu detasare: "Nu stiu ce-o sa faceti cind s-or termina si fraierii din oras". Ea, resemnata: "Da, si noi sintem ingrijorate, zau. Nu mi-e de salariul meu, ca si-asa e minim pe economie, dar daca n-o sa mai aiba sefa cu ce sa-si plateasca ratele la Mert?!…"