De Citit : Editoriale

Ceasuri si faze

| 25 august

din vremea cand eram ciutan

Pe la sfarsitul anilor ‘80, aparusera si in Romania ceasurile de mana cu afisaj electronic. Pentru ca inca nu aparusera inca telefoanele mobile, cam toata lumea avea ceasuri. Era cam unicul device care putea fi purtat si aratat in public. In anii 1990-1991 iti permiteai sa schimbi ceasul in fiecare saptamana. Erau facute dintr-un fel de plastic cauciucat, in culori stridente si se stricau rapid. In scurt timp, ceasul incepuse sa cumuleze tot mai multe functii inutile, a caror insumare ii dadea proprietarului un statut mai bengos (va rog sa-mi scuzati lexicul, dar de cateva zile sunt in Constanta si incep sa reciclez cuvinte din copilarie). De exemplu, mai cotcar era tipul care avea un ceas cu 12 melodii decat cel care avea doar cu 8. Cele 4 melodii in plus (niste paraieli care acum ar suna ori foarte enervant ori foarte cool) faceau diferenta in ierarhia clasei. Erau ceasurile electronice cu jocuri, cu rachetele minuscule care trebuiau sa evite meteoriti. Conducerea lor in timpul orei aducea mustrari si penalizari.

Erau ceasuri hibrid, cu afisaj electronic si clasic in acelasi timp. Unele dintre cele clasice aveau si busola, foarte folositoare in raspanditele situatii in care un individ se ratacea in padure si nu se putea orienta dupa licheni. Dar ceasul care aducea respect maxim la malul marii era ceasul subacvatic. Pai cu un ceas subacvatic capabil sa functioneze la 10 de metri sub nivelul apei puteai sa o arzi lejer la bluzuri cu gagicile mai storfulite (toate fetele care ieseau cu baieti mai mari sau din alte clase erau curve) fara riscul de a fi refuzat. Daca ceasul tau casto rezista (conform indicatiilor de pe cadran) la 20 de metri, atunci aveai toate sansele sa mamelesti o colega in pauza, prin bluza de la uniforma. Altfel, ceasurile subacvatice erau foarte utile cand iti dadeai intalniri pe fundul apei si nu voiai sa o astepti pe curva aia de care erai indragostit mai mult de un sfert de ora.