De Citit : Editoriale

Brusc

| 19 noiembrie

De la efect la cauza si niciodata inapoi. Asa s-a facut noapte brusc. Ca si cum ar fi inchis gura cuptorului, sau ar fi tras usa de la debara, sau si-ar fi cufundat capul intr-o oala cu smoala. Ai fi putut spune ca au taiat lumina cu cutitul.
Ajuns aici, in noua ascunzatoare, se astepta sa vada macar niste rame fosforescente zvarcolindu-se pe podea. Sau stele verzi. Sau o geana de lumina la imbinari. Cam cum vedea cand isi freca ochii, scremandu-se sa planga. Incet, incet, chiar si-a dat seama ca se ascunsese intr-un soi de debara, in intunericul ei absolut, dupa o gramada de boarfe inutile si matasoase, mirosind a curat, incojurat de o liniste mormantala… A chicotit pufnind, pe nas, sa nu il auda nimeni. Mama isi smulgea, intre timp, parul din cap, iar tata dadea telefon la Politie. Asa fac ei intotdeauna.
Mania de a se ascunde l-a indesat, de-a lungul timpului, si in masina de spalat, si in lada de zstre, si in cazanul cel mare, dar si in cuptorul cel vechi, interbelic si incapator. Nici chiar atat de incapator, de vreme ce l-au scos cu chiu, cu vai dintre fiare. Ii placuse si inca ii mai placea mirosul molatic, dar iute al gazului. Venise de multe ori sa-l adulmece la sursa. Cu o uimire crescatoare intelegea ca pana si oala cu smoala existase. Are un semn pe tampla, pana in coltul ochiului, de acolo ii vine. De la oala cu smoala, care trecuse, uriasa, pe langa el, dupa ce o scormonise cu un bat. Prin urmare, toata familia l-a pupat si a laudat pe Dumnezeu. Numai ca, in amintirea asta, ceva nu e foarte clar. Bunica a zis ca: trecuse omul negru. Mama a contrazis-o: betivul de tac-su a rasturnat borcanele. Tata, demn, cu cureaua in mana: nauca de ma-sa si odioasa ei soacra au ars-o-n fericire. Relatarile vor ramane, pentru etetnitate, apocrife.
Acum, insa, taierea brusca a luminii nu si-o mai poate explica. Taierea puilor in ograda, da. Aprinderea sireturilor de la pantof, cu lentila, in soare, da. Prima lama de ras, furata de la tata, operatia meticuloasa de taiere a obrazului, admirata indelung in oglinda, da. Apoi, la circ, aruncau oameni, de regula femei, intr-o cutiuta, ca sa le scoata, aproape goale, dintr-un batic. Acum, insa, in aceasta pana de curent amintirile nu-l mai ajuta.
Nu vede nimic si, treptat, nu-si mai aminteste si nici nu crede ca va mai intrezari vreodata ceva. Sta singurel in intuneric, buna dispozitie a inceput sa se risipeasca. Ar vrea sa-i tiuie urechile, sa-l gadile-n talpa, sa iasa din ascunzatoare cand il vor chema si mama, si tata, cu glasul otarat, iar mama sa-l ia-n poala. Ma rog, poate c-ar fi buna si cureaua tatalui, atat e de intuneric. Oare cand se crapa de ziua? Dar timpul trece si nimeni nu pare ingrijorat de indelungata lui lipsa. Toata casa doarme, numai el e treaz. Iar in noaptea din jurul lui nu misca nicio frunza. Ce fel de debara mai e si asta?