Libertatea exista, e doar o problema de concentrare.
Daca explorezi suficent, poti descoperi universuri libere in propriile-ti amintiri (Solaris). Daca nu ai curaj sa pleci singur la acest intortocheat drum, poti afla cat de inutila poate fi Calauza. Cheile pe care ti le intinde Tarkovski in filmele lui sunt exact ca intrebarea cu raspuns inutil din finalul Oglinzii: baiat sau fata? Esti liber sa incerci, desi poate ca altcineva stie deja. Este singurul autor de film din Rusia care m-a facut sa sufar ca nu stiu limba rusa. Asta pentru ca ametesti in fata unei explozii de stari pe care ti le starneste cu o incredibila economie de imagini; atunci cauti, cu disperare, un cat de minuscul reper suplimentar. Si uite ca, acum, cineva a inventat o traducere: pianistul (tot mai) american Lucian Ban, impreuna cu violonistul Mat Maneri (nominalizat Grammy in 2006), a compozitorului de muzica electronica Silent Strike si a artistului vizual Dan Basu il re-interpreteaza pe Tarkovski*.
In exact aceeasi formula, ei au produs in 2010 o re-interpretare a experimentelor de foarte scurt metraj ale lui Andy Warhol. Cand ii alege pe Enescu (si el re-imaginat in jazz), Warhol ori Tarkovski, eu inteleg ca Lucian Ban isi invita idolii la treaba. Am marturisit deja, rusinat, ca la Enescu am trait emotii abia in traducerea propusa de Lucian Ban si invitatii sai. Am ascultat deja pianul lui Ban si viola lui Maneri, singure pe scena, si am inteles ce inseamna bogatie fara abundenta.
Si paradigma nu se schimba cand in schema intra si Silent Strike, ca nu degeaba si-a pus "Silent" in nume. Evident ca Tarkovski revazut de Dan Basu si eliberat sonor in jazz va fi un produs artistic nou. Un produs care va avea la randu-i nevoie de cineva care sa-l traduca. Credeati c-ati scapat?
*TARKOVSKY REDUX, 12 mai, ora 20, Sala ArCuB