Teribil m-ai tradus
Una dintre cele mai nasoale frustrari e sa citesti o carte buna tradusa prost. Intuiesti minunatia care e ascunsa in inima fiecarei pagini, dar nu poti ajunge la ea. Intrezaresti lumea fabuloasa pe care scriitorul a inchipuit-o, dar nu te poti strecura decat la periferia ei, cu eforturi care, in cele din urma, te lasa cu nervii varza. Simti ca muzica originara a scriiturii e acolo, langa tine, dar traducatorul mioritic iti ofera un cor al magarilor sau un montaj de gramatician constiincios, in cel mai bun caz, dar cu suflet si urechi de tabla. Intelegi ca multe edituri lucreaza contra-cronometru, ca traducatorii buni sunt un pic mai costisitori, ca e necesar sa se dea o sansa si tinerei generatii, nepoatelor de la Litere, consatenilor, vecinilor, dar asta nu inseamna ca poti incuviinta violarea unor bunaciuni de carti. Iar prin traducerile filmelor de la cinema si de la televizor, violul capata dimensiuni cu mult mai generoase, scotand la iveala perversiuni greu de inchipuit. Deunazi, intr-un film, un personaj spunea ca „the constable“ (politist, detectiv, nu adjectiv) trebuie anuntat imediat. Traducerea era: „Trebuie sa-l anuntam pe domnul Constable“. Misto, nu?!
In cazul asta, nu exista oficiu pentru protectia consumatorului. Pana la urma, se gasesc destui traducatori, din toate generatiile, care dovedesc o buna cunoastere a limbii din care traduc, dar calitatea asta nu e suficienta. Pentru a fi un traducator bun, trebuie sa stii al dracu’ de bine… ROMANESTE. Si ca sa dau un exemplu din tabara meseriasilor rari, a celor carora le datoram privilegiul de a trai miracolul lecturii, indraznesc sa va recomand o traducere (scuzati-ma, doamna!) bestiala. Cititi-l pe Saramago, in traducerea Mioarei Caragea. Luati, pentru inceput, „Memorialul manastirii“. Si mai vorbim.