Umor cam lesinat, dulcegarii si Noua Zeelanda
Alex. Stefanescu, Jurnal secret – Dezvaluiri complete 2003-2009, Editura Corint. Autorul (n. 1947) e un critic literar supraponderal care crede ca oamenii grasi au umor. Ceva umor are el, dar nu pe masura gabaritului. De exemplu, cand joaca la loto, joaca, invariabil, aceeasi formatie: 1, 2, 3, 4, 5, 6, considerand, chiar daca pare absurd, ca e o formatie ca oricare alta. Are dreptate, dar nu-i nimic de ras aici. Obsesia pentru bunicul fetelor tinere, pe care le vede (si cerceteaza) pe strada poate fi psihanalizabila. Cartea e amuzanta pe ici, pe colo si cam atat.
Serban Tomsa, Ghetarul, Editura Cartea Romaneasca. Romanul acestui autor, nascut in 1956, absolvent al Facultatii de Litere, are 407 de pagini, din care eu am citit o zecime, adica 40 de pagini. Pe urma l-am rasfoit si am mai citit cate o pagina la intamplare. Iata o mostra de dialog de la pagina 306: „Stii ca atunci cand sunt impuscate, caprioarele plang? intreaba el. Mi-a povestit un prieten care e un pictor de mare valoare. Se duce des la vanatoare, dar respecta toate regulile vanatoresti, pe care ceilalti le ignora… Mi-a spus ca atunci cand s-a apropiat de o caprioara impuscata de un coleg, a vazut ca aceasta avea lacrimi in ochi…“. Iar ea ii raspunde: „Plangea pentru puiul ei ramas singur, spune Emi.“ Har Domnului ca nu sunt decat vanator de dulcegarii.
Adrian Schiop, Zero grade Kelvin, Editura Polirom. Din romanul lui Schiop (n. 1973), care are 251 de pagini, am citit ceva mai mult de jumatate. Nu de alta, dar eram curios sa aflu daca eroul cartii, un roman homosexual, care lucreaza la negru ca zugrav tocmai in Noua Zeelanda, si-o trage in cur pana la urma sau nu. Daca vreti sa aflati chestia asta puteti citi cartea, daca nu, nu.