De Citit : Editoriale

TED

| 27 mai

Idei care merita raspandite

Economistul Dan Ariely a tinut pe net o conferinta fascinanta pe tema alegerilor noastre de zi cu zi. Pe scurt: a oferit unor studenti posibilitatea de-a alege ca destinatie turistica Roma sau Paris. Pentru un american, este, practic, acelasi lucru. Asa ca nu-i de mirare ca aproximativ o jumatate dintre ei au ales o destinatie iar a doua cealalta. Buuun. Altor studenti, Ariely le-a oferit urmatoarele trei optiuni: 1. Roma 2. Paris 3. Paris fara cafea gratuita dimineata. A adunat rezultatele si a observat ca, desi nimeni n-a fost atat de idiot sa aleaga Parisul fara cafea, majoritatea semnificativa a ales Parisul cu cafea, desi putea fi la fel de aromata si la Roma. A mers mai departe.

A prezentat unor studente doua chipuri barbatesti dintre care trebuia indicat doar unul ca partener dezirabil. Sa zicem Jack si Jim. Erau aratosi amandoi, asa ca au fost alesi in mod aproximativ egal. Apoi a inserat intre ei chipul lui Jack uratit in Photoshop. Un alt grup de studente avea de ales, deci, intre Jim, Jack si Jack Cel Urat. Desi niciuna nu l-a dorit pe cel din urma, varianta lui nestricata a primit mult mai multe voturi decat Jim. Si exemplele continua. Mi-aduc aminte si de un experiment de filozofie practica despre care am citit acum cateva luni. Rezultatul era ca oamenii faceau alegeri morale mai bune in fata unei brutarii decat in fata unei fabrici murdare, erau mai binevoitori daca inspirau aburul proaspat al covrigilor. Cat de fixe sunt principiile noastre si cat de mult influentam propriile decizii? Intrebari al caror raspuns se schimba pe masura ce intelegem procesul de gandire. Mie mi s-a parut interesant. Si aplicabil: incercati sa va dati urmatoarea intalnire amoroasa in fata brutariei si luati-va cu voi cel mai urat prieten.

Si inca un sfat: cautati-l pe TED pe google. Trust me.

Vezi conferinta