De Citit : Altele

Problemă de picioare…

| 08 august

 

Nu demult, un băiat bun şi traducător îi lua, cu temei, la şpiţuri în poponeţ, de pe tarlaua lui de pe Fb, pe cei care postau, tot pe-acolo, numai în limbi. De largă circulaţie, fireşte. Frumos şi argumentat. Drept care trăgîndu-mă eu dintr-un neam recunoscut de plagiatori, am luat chestiunea-n dinţi şi am pus-o, cu tot cu ghilimelele si explicaţiile de rigoare, pe un grup elitist pe unde cam aşa se şi discuta. În limbi. Curent şi mereu. E adevărat, cred că băusem vreo cinci pahare de roze, chiar un vin bun, şi nu mi-am dat seama că, pentru asta, voi fi excomunicat, dat afară din ţară pe brînci, ba chiar trecut şi în consemn la graniţă. Noroc că nu-s bisericos, că mă mai trezeam şi c-o pîră la Mai Marele. Iar lucrurile chiar în direcţia aia au început să meargă în fix trei minute. Pînă cînd, cineva, persoană respectabilă şi cu dragi mie picioare lungi, aflată întîmplător prin zona mea crepusculară – există Dumnezeu, domne! – mi-a deschis capul prieteneşte, cum că-mi cam tai toate crăcile de sub picioarele proprii; scurte şi strîmbe, în contrapartidă. M-am spălat rapid pe faţă cu apă rece şi am şters „jenanta” şi „blasfemătoarea” postare. Chiar dacă, ulterior, în alt context, un scriitor din Insulă, descălecat la noi de cîţiva ani, a fost foarte contrariat cînd, datorită cererilor primite, a fost nevoit să susţină pe-aici ore de creative writing în limba lui Shakespeare. Probabil că doar s-a gîndit, n-a spus, deşi ar fi avut dreptate: cum că cine nu scrie bine în limba lui, nu are cum să o facă în alta, străină. Oricît de universală ar fi ea. Şi oricîtă voinţă…

…Şi oricum eu nu o să recunosc vreodată că nu prea stau bine cu limbile (străine), pentru că ar fi un neadevăr cras şi o calomnie sfruntată. Doar că nu le vorbesc dintr-un patriotism sănătos şi un naţionalism eminamente normal, Vadim să trăiască, pe acolo pe unde o fi! Chiar dacă la bac am picat din cauza lor, iar cîndva printr-a opta, îmi amintesc că, de cîteva ori, la ora de franceză, cînd pe fondul vînzolelii din bănci, în timp ce profa, una destul de generos înzestrată de la natură, avea nişte picioare, frate!…, scria ceva pe tablă, se întorcea brusc şi întreba „ches chIspas”, eu îi dădeam cîte un cot colegului meu de bancă, unu’ Ispas, şi mai tont ca mine, trezindu-l şi spunîndu-i în şoaptă: „ridică-te şi zi-i, bă!…”, iar ăsta, cu numele propriu încă rezonîndu-i fals printre ciocan şi nicovală, sărea în picioare şi se uita în jur dezorientat, în speranţa vreunui răspuns colegial venit în ajutor. Bine, recunosc că într-un tîrziu am aflat că nu era vorba despre el, ci de un omnidirecţionat şi cuminte „Qu’est-ce qui se passe?”

Şi anyway de mîine o să postez only în limba lui Mao, sînt already la a cinsutea ideogramă, I know already un sfert din alfabet! Curs free la Institutul Confucius. Fuck them all, man; …tu-i în gură!

 

*

 

Cezar Pârlog este autorul volumului de proză scurtă „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, apărut la Editura Tracus Arte în anul 2014, care a obţinut Premiul Naţional „Vasile Voiculescu” la secţiunea proză, ediţia XXVI.