De Citit : Altele

Nemurirea sufletului

| 16 noiembrie

– Al dracu’ Anastase – mormaie in barba Tomita. Adica, ridica el vocea, vrei sa spui ca ati facut-o pe-ntuneric?

Anastase se intoarce nemultumit. Pentru el, povestile se incheie cu funda, nu e loc de intreruperi, de noduri:
– Domnule nea Tomita, sunt om serios, iti jur. Am dus-o pana la capat. Cam repe­jor, e drept, dar pe intuneric nu se pune.
Lui Popescu ii sclipesc ochii o data, scurt. Deja si-a stabilit un plan.
– Am iesit pe „Nights in White Satin” si, cand colo, ce vad?
– Ce vezi, mormaie ironic Popescu, va­randu-si nasul in spuma berii – o vezi pe prietena ta agatata de un alt handralau…
– De unde stii!? suiera Anastase, lovit in centrul povestii. Asta n-am mai spus-o nimanui! Ce stii tu, se aprinde el, de aici mi se trage cariera de poet. In clipa aia s-a facut lumina in mintea mea (desi era trei noaptea), atunci am decis ca lumea nu e numai calcul abelar si nota de intrare iesire. Aici e pur mister, e poezie! Atunci mi-am descoperit destinul! Anastase se infurie vazand cu ochii. Fi­res­te ca m-am intors in weceu. Am aprins lumina. Nimeni. M-am uitat in came­ra. Toate fetele atarnau de gatul cuiva, acum era momentul de chiloteala, doar la bucatarioara, in jurul unui ibric, doi baieti si o fata discutau despre nemurirea sufletului. Mi-am facut imediat un plan. Nu pastram ca dovada decat mirosul in varful nasului. Am trecut pe langa toate fetele. Aici, misterul, in loc sa se lumineze, s-a adancit. Toate miroseau la fel. Nu stiu daca ma credeti: acelasi miros de sudoare, de fard si Fidji (era parfumul la moda). Destinul meu era pecetluit.
– Vrei sa spui ca nu stii cu cine te-ai babardit?
Anastase ia o poza martiala si se revarsa din scaun:
– Nu!
Admiratia e totala. Exact atunci, Popescu sufla in halba, pune un pic de sare si zice:
– Tu, poate, dar eu stiu! Spune-mi, asa-i ca prietena ta era caminista?