De Citit : Altele

Liiceanu dixit

| 18 mai

Sau cum zice dl. Liiceanu, luare deoparte

Nu. Iubirea nu e ce credeai până ieri. Iubirea nu înseamnă să te atragă oamenii cu probleme. Asta e o încercare de-a găsi pereche doar problemei din tine. Iubirea nu e sex. Asta e doar ghicitoarea care a rămas în noi de când încă nu eram oameni. Iubirea nu e nici tandreţe. Asta e doar dorul de-a ne înveli în piele care miroase a lapte de mamă. Iubirea nu e nici când îţi iei beat un prieten în braţe şi-l înjuri cu lacrimi în ochi. Aia e doar frica de-a lupta singur. Iubirea nu e familie. Asta e doar nostalgie pentru clipele când încă nu plăteai impozite pe viaţă. Iubirea nu doare. Atunci e o nevoie. Iubirea nu e sacrificiu de sine. Dacă sacrifici tot, ce mai dăruieşti? Iubirea nu e frumuseţe. Asta e intuiţie genetică. Iubirea nu e nici măcar atunci când ceilalţi ochi sunt că două râuri care-ţi vin direct în faţă.  O să ne descopere în câţiva ani simţuri noi. Iubirea e doar ea şi-atât. E lumina aia care-ţi luminează gândurile negre. Iubirea e când te dezbraci de tot ce nu e. Când îi vrei binele cât ştii tu de des şi de mult. Şi ştii care-i culmea? Vine o zi când îţi dai seama că iubirea nu e sex, tandreţe,  prietenie, frică, psihanaliză, sacrificiu, frumuseţe.  Dar atunci, goală şi curată, iubirea asta îţi intră în tot ce ai. Urâtul devine frumos. Sacrifici tot şi cu atât ai mai mult de dat. Te doare că cei dragi sunt departe şi totuşi ai puterea să zâmbeşti. Şi vezi că ai prieteni mai buni decât meriţi. Şi vine o zi când te-nveleşti cu nişte braţe că ţi-e doar un pic frig de lume, apoi o noapte când iubeşti atât de liber că te joci de-a caii. Şi fără să-ţi dai seama, iubirea ţi-a dat o familie. Nu e ca aia, dar e la fel de cald. Şi iubirea te face să îţi pară bine că problemele se-mpart la doi. Şi îţi dai seama că ştiai şi până ieri ce e iubirea. Da.