De Citit : Altele

Între lumi

| 22 iunie

 

Va rezum aici, pe cat se poate si, trebuie sa recunosc, pe cat pot si eu intelege sau conceptualiza, noile tendinte in fizica, vechi de mii de ani prin anumite taramuri. Acum oamenii numesc teoriile astea „cuantice“. Mai demult, prin India, acum vreo trei-patru mii de ani, prin Vede, se vorbea despre aceleasi lucruri. Cum ca vointa noastra, constiinta, intentia, creaza lumea din jur. Kabbalah povesteste si ea cum Totul, Infinitul, Fara-de-sfarsitul, Ein Sof, se manifesta in Creatie, in lumea noastra.
Oamenii de stiinta au schitat si ei un model. Zic ei ca o entitate cuantica poate fi particula sau unda. Unda este, dar nu bag mana-n foc, un fel de curba a probabilitatilor locurilor in care se poate afla o particula. E o forma, daca vreti. Si unii spun ca intentia privitorului poate colapsa o unda in materie. Adica masa e masa doar cand cineva se uita. Pare teoretic si nu e. Anumite experimente arata ca fotonii, daca sunt observati, se comporta altfel. Ca si cum sufletele noastre ar fi niste parinti ai materiei. Si cand ar fi prezenti aceasta s-ar comporta „cum se cuvine“.

Sunt multe granite intre cele doua lumi. Una este vocea. Vocea este un dirijor de aer, este un imblanzitor de intervaluri. Cand un om canta, el reuseste sa imprime in tot aerul dintr-o camera vibratia lui. Care poate fi ordonata, armonioasa, sau nu. Este un frumos exemplu de colapsare a undei. Aerul este ordonat de intentie.
Sunt oameni care, cand canta, intra in sabloane impecabile. Sunt oameni care falseaza doar cat cubul lui Nchita Stanescu. Sunt oameni care au doar intentia. Nietzsche spunea ca se spune prin popor ca un om care canta nu poate fi rau. Bine, tot el atragea atentia ca si rusii canta.
Nu suntem perfecti, dar cata vreme cantam in inima, suntem acolo.