De Citit : Altele

Gaura din ciorap și pofta de gol

| 02 august

Și-a tot propus să se trezească mai devreme dimineața, ca să nu mai tot bage viteză. Să nu se mai radă cu un ochi la ceas și cu celălalt în oglindă, să-și bea cafeaua ca omul, pe scaun, nu bântuind prin casă și înjurând, cu clăbuci, cheile de la ușă, portofelul, mobilul, cardul, cheia de la mașină sau ce nu-și mai găsește. Și n-a fost dimineață de la Dumnezeu în care să-și găsească toate lucrurile de care avea nevoie. Și toate astea fiindcă îi e greu să se trezească cu un sfert de oră mai devreme și să nu se mai tureze atât!

Acum se uită turbat la vârful degetului mare de la piciorul drept, care i-a ieșit prin ciorap. Ar trebui să-și schimbe și pantalonii, nu doar ciorapii, să-și calce alții, să își caute o curea la ei, dar e deja târziu și întârzie. Trage o sudalmă, se încalță, își ia rucsacul, cheile și iese. Ajunge, ca mai întotdeauna, la fix, salută mormăit, zâmbește din instinct, simte mirosul de cafea, ridică din sprâncene, mai e, Adriana, fată bună, face destulă. Își așază laptopul pe birou, îl bagă în priză, apasă pe buton, apoi merge spre bucătărioara improvizată în colț, își caută din ochi ceașca, n-o vede, se uită spre biroul lui, nu-i nici acolo, se încruntă, dar Adriana îi arată cu degetul uscătorul de vase. El dă din cap și face din buze un mulțumesc. E faină Adriana. Și-a turnat cafea, trece pe lângă biroul ei, o atinge pe spate, se apleacă și îi șoptește: Mulțumesc! Ea se întoarce, are buzele bine întinse, de la zâmbet, iar ochii, ca de mamă. Îi răspunde, fără glas, pe muțește, Cu plăcere. Iar apoi, tot așa, completează: Oricând. O-ul îi rotunjește pentru câteva fracțiuni de secundă gura, el simte că îl ia cu căldură și se pune pe scaun, ca să nu se vadă unde. Îi face cu ochiul colegei de birou și se apucă de lucru. Până la prânz nu se mai ridică, n-are chef să intre în weekend cu gândul că nu și-a terminat tabelele. Pe la ora unu, Adriana îl întreabă dacă vine să mănânce, el răspunde că are un sandviș și că nu prea îi e foame. Dar te pot invita la un vin după-masă, când plecăm? Spune da, își zâmbesc, apoi o privește cum iese după ceilalți trei colegi care au pornit-o spre salateria din mall. E mișto Adriana. Chiar foarte! După ce se întoarce de la masă, îi mai aruncă niște priviri, iar ea roșește puțin. Până la 16 trage tare, ca să-și închidă tabelele, la fix se ridică de pe scaun, își bagă laptopul în rucsac, își ia cana de cafea de pe birou, Adriana îi spune să o pună în chiuvetă, că o spală ea dimineață, el se execută și ies unul după altul. Au rămas doar ei în birou, ceilalți trei, s-au dus puțin mai înainte. După ce urcă în mașină, el întreabă unde merg, ea îi spune, surâzătoare, la mine, el mustăcește și, ghidat de indicații, ajunge, destule de repede, în parcarea dintre niște blocuri turn. Adriana îi arată cu privirea care e al ei, inima lui bate vioaie, aruncă un “bănuiesc că stai la 10”, ea mișcă ghiduș din sprâncene, ai ghicit, dar e fără 0, urcă scările, el în urma ei, îi privește șoldurile, și nu numai șoldurile. Ea descuie ușa, o deschide larg, îl poftește înăuntru, el îi amintește că mai întâi doamnele, ea intră, se descalță, el vrea să facă același lucru, dar în secunda următoare îi pică fisa că are un găuroi în ciorap și simte cum toată energia pe care o cumulase urcând treptele în spatele Adrianei i se scurge, brusc, prin tălpi. Apucă să îngaime „trebuie să plec, iartă-mă, la revedere”, și se topește pe scară, în jos. Ieșit în fața blocului, vede pe alee o minge și, mai încolo, niște copii care îl strigă să le-o dea. Șutează cu sete și aude cum degetele piciorului îi pârâie la contactul cu bolovanul ascuns în beșică și cum puștii urlă victorioși “goool!”.