De Citit : Altele

Flower Power

| 22 noiembrie

Un domn, redactor şef al unei importante reviste de cultură, se plimba cu fiul sau, în vacanță, într-un mare oraş european. La un moment dat, au ajuns în fața unei catedrale. Când să intre, copilul a ezitat. I-a explicat tatălui sau că dom’ profesor de religie le-a spus la şcoală că e un păcat, pentru un ortodox, să intre într-o biserică catolică. Și asta e doar una dintre multele poveşti despre copiii care învață la şcoală că muzica rock e pentru satanişti şi că e mare păcat să intri într-o biserică „papistaşească“. La astea se adaugă lecții fundamentale de iubire şi toleranță în care se spune ca ungurii sunt răi, că homosexualii sunt posedați de diavol, că evreii sunt duşmanii umanității, că arabii sunt nişte sălbatici, şi câte şi mai câte. Asa se face că noi suntem un popor atat de blând, de tolerant, de înțelegator, de deştept si de bază în avangarda civilizației. Educația minunată pe care o primim face să avem puterea de a admira la justa valoare superbele geamuri termopan cu care s-au închis portalurile şi pridvoarele unora dintre bisericile noastre vechi.

Și tot datorită acestor lecții de înțelepciune, ne călcăm în picioare la sărbători, să luăm apă sfințită din cisternă. Datorită acestor momente de iluminare umblăm ca bezmeticii pe la ghicitoare, pe urmă fugim la biserică să dăm acatiste şi peste juma’ de oră avem programare la vrăjitoare să facem voodoo, să crape fierea în duşmanii nostri. Aşa se face că avem o reprezentare atât de contemporană a realității, că reuşim nişte performante comunitare ieşite din comun şi că ne aducem contribuția consistentă la valorile lumii. Doar asa am reuşit să depăşim superstițiile, să descoperim adevarată trăire religioasă, să-i uitam pe sataniştii de la Led Zeppelin, şi să gustăm din plin armoniile lui Sorinel Puştiu’.