De Citit : Altele

Ce să faci când ai străluminare – Robert Serban

| 27 iulie

 

Tu ești pe drumul cel bun, pe drumul regretelor

Nu trebuie să îți spună altcineva că ești prost. La un moment dat, îți dai singur seama de asta. N-ai cum să nu te prinzi, fiindcă vezi și tu cum sunt alții, ce fac alții, ce și cum vorbesc, cum se comportă, cum se îmbracă, la ce privesc, când râd și când plâng. Și, oricât ai fi de prost, într-o bună zi ai tot o să ai o străluminare și o să-ți zici: băi, da ce prost sunt! Ei bine, crucial este ca străluminarea să nu-ți treacă și după un weekend să uiți că ești prost. Atunci ești prost grămadă, incurabil, fără leac și nu mai avem ce discuta. Deci ține minte: nu uita!

Așa… Semnul, imediat după străluminare, că ești pe calea cea bună, e părerea de rău. Ți se rupe inima că atât de târziu, că abia acum ai realizat că ești prost. Îți vine să-ți dai palme că s-a scurs amar de vreme, ani frumoși, cei mai frumoși, iar tu ai trecut prin ei ca un bou spre lanul de coceni. Ți-e ciudă pe tine că nu ți-a picat naibii fisa mai devreme, că ai stat așa și că ai n-ai descoperit mai repede prostul din tine. Că nu l-ai privit în ochi și că nu i-ai spus verde-n față: prost ce ești! Că nu i-ai ars una! Gata, gata, stai, calmează-te, numai proștii sunt violenți. Tu ești pe drumul cel drept, pe drumul regretelor.

Acum, că știi adevărul, trebuie să privești înainte, doar înainte. Și doar cu speranță. Te așteaptă o viață cu totul alta decât până în clipa străluminării. Totuși, dacă de-a lungul ei ți se va spune, mai des sau mai rar, de către cunoscuți ori necunoscuți, rude, prieteni, vecini, colegi, funcționari, privați, copii, că ești prost, uită-te în ochii fiecăruia dintre ei, zâmbește sincer și spune clar și tare: știu!