De Citit : Altele

Broscuţa Ninja

| 12 mai

Realitatea e o guma de mestecat cu surprize.  Surpriza, însă, e în gumă. Între cei doi de la etajul patru, de la apartamentul cu uşa albă şi peticită, cu mesaje roşii scrise pe albul îndoielnic, cu preş multicolor şi cârlionţat, cu clanţa neagră, dintr-un plastic catifelat, între cei doi, zic, s-a întâmplat ceva grav. Răzbăteau, rar, dar ritmic, plânsul ei nervos, amestecat cu muci, şi strigătele lui aiurea, sfredelitoare, în falset. Însă când ieşeau, păreau cei mai fericiţi dintre muritori: ea, cu ciuful negru tapat, cu smoc verde, cu ochi fardaţi şi veseli, el, la patru ace, ţinând-o pe după umăr ca un patron de vise. Niciodată, ziua sau noaptea, în public, n-ai fi putut bănui ceva în neregulă cu ei. Ea, cu ochişorii ei strălucitori, el, cu gesturile-i snoabe şi afectate. Da, numai că, odată întorşi acasă, odată închisă uşa cea albă şi graffitizata, odată învârtita cheia, odată înstăpânită liniştea blocului, treptat, cî la comandă, prin pereţi urcau plânsul ei nervos, cu muci şi ţipetele lui isterice. Toate ca toate, dar vecina, vecina credea c-o să-şi ia câmpii. La început, a proptit paharul de perete. Acelaşi zgomot nedesluşit, aceeaşi imprecizie care ucide imaginaţia. Aceeaşi taină care refuză confesiunea. Până-ntr-o zi, când, la capătul puterilor, şi-a luat inima-n dinţi. Tiptil, îmbrăcată-n negru, fără să aprindă lumina pe scară, îmbrăţişând pereţii protectori cu gesturi senzuale, s-a apropiat de apartamentul vinovat. Răzbăteau, poate mai acut că niciodată, un plâns cu sughiţuri, zbierete storcoşite. Vecină s-a aplecat uşor, greu, gâfâind de emoţie, cocârjată spre gaură cheii. Un zâmbet de beatitudine i s-a înfipt în obraz. Acum, lumea lor era a ei. În clipă următoare, a urlat că ieşită din minţi şi s-a retras înjurând groaznic în apartamentul care o aştepta cu braţul deschis. Broasca o muşcase de ochi.